Cuprins:
Ai plătit un produs sau un serviciu de la un furnizor din altă țară UE, sau ai facturat un client din UE, și ai primit o notificare despre "Declarația 301"? Nu ești plătitor de TVA în România, așa că te întrebi de ce te privește o declarație de TVA.
Ce este Declarația 301
Declarația 301, numită oficial Decont special de taxă pe valoarea adăugată, e formularul prin care persoanele neînregistrate ca plătitoare de TVA în regim normal declară și plătesc TVA-ul aferent anumitor tranzacții cu parteneri din străinătate.
Pe scurt, e modul prin care statul român se asigură că TVA-ul pentru produsele sau serviciile primite din străinătate se plătește în România, nu în țara furnizorului. Mecanismul se numește taxare inversă (sau "reverse charge") și se aplică tocmai pentru că tu, ca neplătitor de TVA în România, nu ești în sistemul clasic de TVA.
De exemplu, dacă plătești 100 de euro pe lună pentru un abonament software de la un furnizor din UE sau din afara UE, furnizorul emite factura cu TVA 0%, dacă îi dai codul tău de TVA intracomunitar. În schimb, TVA-ul se calculează la cota din România (21% din valoarea netă de pe factură), se declară prin D301 și se plătește direct către statul român - iar SOLO face acest calcul pentru tine, așa cum vezi mai jos.
Când ai nevoie de codul special de TVA
Sunt două situații în care intri sub incidența acestei reguli.
Urmează să facturezi către o firmă din UE. În acest caz, va fi necesar să fii înregistrat în registrul VIES, înainte de prima factură emisă.
Urmează să achiziționezi un produs sau un serviciu din străinătate - fie din UE, fie din afara UE (un abonament software, servicii de publicitate online, licențe etc.). Codul de TVA intracomunitar e obligatoriu, indiferent de sumă - se aplică și pentru facturi mici, de 10 euro pe lună. Codul trebuie să apară pe factura de achiziție, iar TVA-ul de pe acea factură trebuie să fie 0%. Urmează să plătești tu TVA-ul în România, în valoare de 21% din valoarea netă de pe factură, în urma depunerii declarației 301.
Pentru detalii despre acest cod și cum îl obții, avem un ghid separat.
Scutirea de TVA din România nu te scutește de obligațiile intracomunitare
Mulți contribuabili cred că, dacă sunt scutiți de TVA în România, nu mai au nicio obligație legată de TVA. În realitate, scutirea se aplică doar activității desfășurate în România.
Dacă achiziționezi bunuri sau servicii din străinătate - din UE sau din afara UE -, TVA-ul aferent acestor tranzacții poate deveni obligatoriu de plătit în România, chiar dacă activitatea ta e scutită de TVA - de exemplu, dacă ești medic sau broker de asigurări.
Cu alte cuvinte, scutirea de TVA pe care o ai pentru activitatea internă nu te scutește de obligațiile privind tranzacțiile intracomunitare. Se aplică taxarea inversă: calculezi TVA-ul, îl declari și îl plătești prin declarația 301.
Ce face SOLO pentru tine
SOLO depune declarația 301 în luna următoare achiziției, dacă avem acordul F150 VIES din partea ANAF - dreptul de a depune declarații în numele tău, pe care îl solicităm automat.
Nu trebuie să calculezi tu TVA-ul sau să completezi formularul - noi ne ocupăm de asta, atâta timp cât dreptul de reprezentare e activ. Dacă vrei să vezi și diferența față de Declarația 390 (raportarea informativă a tranzacțiilor, nu plata TVA-ului), avem un articol dedicat.
Concluzie
Declarația 301 e felul în care plătești TVA în România pentru tranzacții cu parteneri din străinătate, chiar dacă nu ești plătitor de TVA în regim normal sau ai o activitate scutită. Se declanșează fie când achiziționezi un produs sau serviciu din UE sau din afara UE, fie când tu prestezi către o firmă din UE - în ambele cazuri, ai nevoie de codul special de TVA. Pe factura de achiziție, TVA-ul apare la 0%, iar tu plătești cei 21% direct către statul român, prin D301. SOLO depune declarația pentru tine, în luna următoare achiziției, atâta timp cât avem dreptul de reprezentare activ.
Comentarii
0 comentarii
Articolul este închis pentru comentarii.