Cuprins:
Ai depus Declarația Unică și ai găsit o greșeală. Sau ți-a venit o cerere de conformare de la ANAF și nu știi ce să faci cu ea. În ambele cazuri, se rezolvă cu o rectificativă — nu e nimic complicat.
Ce ai nevoie înainte să începi
Poți depune o rectificativă doar dacă ai deja o declarație depusă pentru anul respectiv, inițială sau altă rectificativă. Dacă asta e prima ta declarație pentru anul acela, nu te complica: se depune direct ca inițială.
Pași
- Identifică ce trebuie corectat. O greșeală de date sau de calcul, o informație lipsă dintr-un capitol necompletat inițial, sau o declarație depusă incomplet, fără taxe sau fără detalii de venit.
- Deschide un tichet aici și spune-ne ce vrei să corectăm: Capitolul I (anul precedent), Capitolul II (estimarea pentru anul curent) sau ambele.
De aici ne ocupăm noi. Pregătim rectificativa cu bifa activată doar la capitolele care au nevoie de corectare și o depunem la ANAF. Îți confirmăm când e depusă.
Cazuri speciale
Vrei să o depui singur, direct din contul tău SPV? Se poate. Pașii de depunere prin SPV îi vei găsi aici.
Dacă rectificarea vine dintr-o cerere de conformare ANAF, tratăm cazul la fel ca pe orice altă rectificativă — doar spune-ne că vine de la ANAF, ca să verificăm împreună ce anume au cerut înainte să corectăm.
Dacă ceva nu merge
Nu ești sigur ce ai depus deja pentru anul respectiv? Scrie-ne și verificăm istoricul declarațiilor tale înainte să facem vreo corectare.
Comentarii
0 comentarii
Vă rugăm să vă autentificați pentru a lăsa un comentariu.