Cuprins:
Vrei să faci curierat sau să conduci pentru Uber sau Bolt și nu știi ce cod CAEN să alegi la înființarea PFA-ului? Alegerea contează: de ea depind autorizațiile pe care le poți obține și activitatea pe care o poți desfășura.
Codul CAEN pentru ride-sharing (Uber, Bolt)
Folosești codul 4933 — Transporturi terestre de pasageri cu vehicule cu șofer, pe bază de comandă.
Pentru înființarea PFA-ului cu acest cod ai nevoie de atestatul de șofer specific ride-sharing. Fără el, dosarul de înființare nu poate fi procesat.
Codul CAEN pentru curierat
Folosești codul 5320 — Alte activități poștale și de curierat.
Dacă vrei ca SOLO să-ți înființeze PFA-ul pentru Uber sau Bolt
Dacă vrei să colaborezi direct cu Uber sau Bolt și vrei ca SOLO să-ți înființeze PFA-ul pentru asta, ține cont de două limitări.
Autorizația ARR (Autoritatea Rutieră Română) o obții tu, ca titular al PFA-ului. Ea se emite pentru județul sediului social al PFA-ului, iar dacă SOLO îți înființează PFA-ul, sediul social e la noi, în București. Așa că, în acest caz, poți obține autorizația doar pentru București/Ilfov. Dacă vrei să operezi în alt oraș, fără să colaborezi cu o flotă parteneră, nu te putem ajuta cu înființarea, sau va fi necesar să modifici sediul social după înființare, în orașul tău.
Dacă vrei să accepți și plăți în numerar de la clienți, ai nevoie de casă de marcat. Momentan, SOLO ține contabilitatea PFA-urilor cu casă de marcat doar pentru cei care lucrează prin Bolt. La Uber nu putem separa încasările cash de cele cu cardul, așa că nu putem contabiliza corect acest tip de activitate.
Dacă operezi în alt oraș sau vrei numerar și la Uber
Poți colabora cu Uber sau Bolt printr-o flotă parteneră, folosind propriul tău PFA, în loc să te înființăm noi direct pentru colaborare cu platforma.
Astfel, vei putea opera în orice oraș și vei putea încasa în numerar fără griji, întrucât casa de marcat intră în responsabilitatea flotei.
Concluzie
Codul CAEN pe care îl alegi depinde de activitatea reală: 4933 pentru ride-sharing, 5320 pentru curierat. Pentru ride-sharing ai nevoie și de atestatul de șofer, fără de care PFA-ul nu poate fi înființat. Dacă vrei să colaborezi direct cu Uber sau Bolt printr-un PFA înființat de SOLO, verifică în ce oraș operezi și cum încasezi banii de la clienți — autorizația ARR o obții tu, dar doar pentru județul sediului social, iar asta îți arată dacă te putem ajuta direct sau e nevoie să treci printr-o flotă parteneră sau să schimbi sediul social de la SOLO.
Comentarii
0 comentarii
Vă rugăm să vă autentificați pentru a lăsa un comentariu.